Ciobanul de azi

Dispărut într-o clipă de Jo Callaghan

Titlu original: In the blink of an eye
Limba originală: engleză
Traducere și note: Luciana Crăciun
ISBN: 978-606-40-2734-4
Format: 130x200mm, paperback
424 pagini
Editura Trei
Colecția Fiction Connection Crime

PRIMUL VOLUM DIN SERIA KAT ȘI LOCK
Bestseller Sunday Times

În Marea Britanie, o persoană este dată dispărută la fiecare 90 de secunde. Pur și simplu! Într-o clipă!

Mamă singură, văduvă, Kat este o polițistă care are încredere în instinctele ei. Aleasă să conducă un program-pilot în care trebuie să lucreze alături de Lock, care este EDIA (entitate detectiv cu inteligență artificială), instinctele lui Kat intră în conflict cu logica „partenerului“. Dar când două cazuri nerezolvate de dispariție pe care le examinează devin brusc active, Lock este singurul care o poate ajuta pe Kat, după ce ancheta devine prea personală pentru ea.

Inteligența artificială versus experiența umană.
Logică versus instinct.

Roman laureat al premiilor Theakston Old Peculier 2024 și CWA Crime Dagger 2024

„Cel mai original roman polițist pe care îl vei citi anul acesta.” – CLARE MACKINTOSH, scriitoare
„Cu personaje bine construite, emoții credibile și o premisă interesantă, putem vedea cu ușurință cum acest roman devine un serial TV. – INDEPENDENT
„Un debut îndrăzneț pe care pur și simplu îl ador. Extraordinar de original, sincer, amuzant și cu adevărat palpitant.” – CHRIS WHITAKER, scriitor
„Jo Callaghan s-a documentat mult și modul în care își imaginează AI într-un mediu polițienesc este absolut fascinant. O lectură de cinci stele, abia aștept serialul TV! – JUDITH MCKINNON, scriitoare

JO CALLAGHAN este strateg senior în cercetarea privind impactul viitor al inteligenței artificiale și al genomicii asupra forței de muncă. A urmat Writers’ Academy Course și a participat la concursuri de scriere creativă. După ce și-a pierdut soțul din cauza cancerului în 2019, a început să scrie Dispărut într-o clipă, romanul său polițist de debut. Acesta a fost foarte bine primit de public și critică, fiind laureat al premiilor Theakston Old Peculier 2024 și CWA Crime Dagger 2024. Locuiește cu cei doi copii în Midlands, unde își petrece mult prea mult timp pe X ca @JoCallaghanKat și lucrează la noi romane din serie.

FRAGMENT

CAPITOLUL 3
Sediul Poliției din Leek Wootton, Warwickshire, 27 iunie, ora 8:00

Kat privea prin geamul ușii încăperii destinate investigațiilor pentru situații de urgență. Acolo se găseau ecrane pe tot peretele, WiFi decent, o masă mare de consiliu și, în plus, singurul aparat funcţional pentru cafea și ceai din întreaga clădire. Era doar o chestiune de timp până când cineva va pune întrebări despre dreptul ei de a folosi sala, dar învățase deja cu multă vreme în urmă că era mai ușor să ceri iertare decât permisiune. Oricum, era responsabilă pentru un proiectpilot național și avea o echipă nouă de antrenat. Primul venit, primul servit.
Când îi văzu pe cei trei care stăteau așezați la masa de consiliu, îi scăpă un oftat. Înainte de a accepta să conducă proiectul, ceruse să îi fie alocați un inspector, un agentșef și trei agenți, un secretar și o persoană responsabilă cu sprijinul administrativ, dar McLeish îi râsese în față.
— Inteligența artificială va face toată treaba administrativă și de analiză, așa că nu vei avea nevoie de o întreagă echipă.
A primit, prin urmare, doar un inspector și un agentșef, o cercetătoare care arăta de parcă era încă la școală, plus nenorocitul ei de sistem. Kat știa că, odată ce va intra în încăpere, ei se vor comporta impecabil, de aceea se oprise în fața ușii, cercetândui. Până acum, inspectorul Rayan Hassan părea cel mai vorbăreț. Stătea pe colțul mesei, iar prin costumul negru elegant i se vedeau genunchii și coatele proeminente.
Deşi nu îl cunoștea personal, o convinseseră studiile lui de Drept și procentul ridicat de condamnări obţinute. Potrivit fișei pe care o primise de la resurse umane, fusese recent înaintat la gradul de inspector, dar încă avea „probleme de dezvoltare“. „Prea absorbit de propriile ambiții — vrea să fie primul comisarșef de origine sudasiatică“, atrăsese atenția fostul lui șef. „Se crede mai bun decât toată lumea.“
„Păi, poate că este“, murmurase Kat când văzuse numele fostului lui șef. Nu o deranjau orgoliile puternice, dacă poliţistul în cauză avea destul talent cât să se justifice. Lucrase cu destui bărbați (şi, să fim serioși, de obicei bărbați albi, în vârstă) a căror aroganță era total disproporționată față de abilitățile pe care le aveau. Poliția era împânzită de astfel de oameni, așa că de ce nu iar fi dat lui Rayan Hassan o șansă?
Kat se uită apoi la femeia scundă, cu păr închis la culoare, care stătea de cealaltă parte a mesei. Până atunci nu scosese niciun cuvânt, doar dăduse din cap și zâmbise în timp ce Hassan gesticula larg cu braţele. Debbie Browne avea 24 de ani și era agentășefă. Lucrase la Poliția din Warwickshire încă de la vârsta de 18 ani. În urmă cu câțiva ani, Kat o zărise la recepție vorbind cu o mamă îndoliată care venise să dea o declarație și aștepta un taxi. Chiar dacă nu era implicată în caz și tocmai i se terminase programul de lucru, tânăra agentă se oferise să o ducă acasă pe biata femeie. Kat văzuse cum Debbie o condusese cu blândețe la mașină pe mama îndurerată, iar din acel moment ea rămăsese pe lista ei, scurtă, de altfel, de agenți cărora chiar le pasă.
Spre deosebire de Tinadelaresurseumane. Când Kat a întrebato de ce Debbie nu se aflase pe lunga listă de aplicanţi, doar dăduse din umeri, spunând că „nu se înscrisese“.
Lui Kat îi venise să înjure când primise, în sfârșit, CVul tinerei. Agenta făcuse o treabă excelentă la poliție timp de șase ani și, după părerea ei, ar fi trebuit să fie mai ambițioasă și să țintească spre gradul de inspector, implicânduse în proiecte de mai mare amploare, precum acesta, nu să lucreze din greu, crezând că cineva îi va observa eforturile cândva și o va promova dintrodată. Dacă ar fi fost după Kat, lear fi pus pe toate polițistele tinere să poarte o insignă deasupra inimilor lor visătoare, pe care ar fi stat scris: Dacă nu ceri, nu primești.
La celălalt capăt al mesei stătea profesoara Okonedo, îmbrăcată elegant, întrun costum de un albastru intens. Nu dădea semne nici măcar că iar fi observat pe Hassan și Browne, darămite să le şi dea atenţie, fiind prea absorbită să tasteze pe tabletă cu o agerime care lăsa să se înțeleagă că avea lucruri mult mai importante de făcut decât săși cunoască noii colegi.
Inspectorul Hassan continua să vorbească cu avânt. Kat nu putea auzi ce spune, dar se vedea din mișcările involuntare ale privirii lui spre tânăra şi atrăgătoarea cercetătoare că pe ea voia să o impresioneze.
Kat împinse ușa un pic mai apăsat decât era nevoie, iar aceasta se izbi de perete și îi făcu pe toți să tresară. Hassan se dădu jos de pe masă și se așeză pe scaun; până și profesoara Okonedo se opri din tastat și se uită spre ea.
Cele trei capete se întoarseră după ea pe măsură ce înainta cu pași mari prin încăpere. Uneori, fusese nevoie să îşi impună autoritatea aducând în discuție anii mulți petrecuţi ca detectiv și apoi ca ofițer la investigații criminale și confirmând că, da, era acea Kat Frank carel prinsese pe strangulatorul din Aston. Însă spatele drept și privirile precaute ale noii ei echipe arătau că ştiu deja cât de al naibii de norocoși sunt să lucreze cu ea.
— ’Neața! Sunt comisarașefă Kat Frank, conduc acest proiect şi beau ceaiul tare, cu un strop de lapte.
Browne se ridică numaidecât și se duse la aparat. Kat oftă scurt, apoi îi indică să se așeze înapoi la loc.
— Nu spuneam sămi faci un ceai. Doar vă dădeam cele mai importante informații despre mine, ca să consolidez spiritul de echipă — cine sunt și ce îmi place să beau.
— Bună ziua! Eu sunt inspectorul Rayan Hassan, spuse el fără să aștepte să fie întrebat, indicând limpede cât de mult îi plăcea săși spună noul titlu cu voce tare. Şi îmi place cafeaua, de preferat cu spumă de lapte, zahăr și un biscuit alături.
Prin zâmbetul larg carei apăru pe față, dădu de înțeles că era obișnuit să le primească pe toate trei.
— Ăăă… sunt agentașefă Browne și nu fac mofturi. Îmi plac și ceaiul, și cafeaua. Orice e mai la îndemână.
— Dar spunene ce preferi, o împunse Kat.
— Ceai cu mult lapte, dar pot săl beau și fără.
— Și dumneavoastră? i se adresă, apoi, profesoarei Okonedo, care își ridică privirea dinspre tabletă.
— Eu?
— Doar no fi un secret ce vă place să beţi?
Profesoara Okonedo ezită un moment înainte de a dezvălui, fără tragere de inimă, că nui plăcea nici ceaiul, nici cafeaua. Bea numai apă.
— Ai înțeles, Hassan? întrebă Kat, făcând semn spre aparat.
El clipi cu surprindere.
— Două ceaiuri, un pahar de apă și o cafea pentru tine.
— Ăăă… da, desigur, zise el, îndreptânduse spre aparat cu o încruntătură între sprâncene.
Kat se așeză pe masă în dreptul lui Browne și se aplecă spre ea.
— Lecţia numărul unu. Fiindcă ești femeie, e inadmisibil să te oferi să aduci ceaiul, mai ales dacă ești întro echipă nouă. E ca și cum țiai pune o insignă pe care scrie: Nu contez deloc. Vei putea să faci pe mămica deabia când vei ajunge la vârsta și la rangul meu, dar până atunci relaxeazăte și lasăi pe bărbați să facă treaba asta. Desigur că așa o să cam rabzi de sete, dar măcar ai o șansă ca ei să te ia în serios. Da?
Browne încuviință, îmbujorată.
— Da, mulțumesc, scuzațimă.
— A doua lecție: nuți cere scuze decât dacă ai făcut ceva ilegal.
— Scu…
Agenta se făcu roşie ca focul. Kat se lăsă să alunece de pe masă atunci când Hassan se întoarse cu băuturile. Nu dădu nicio atenție ceaiului și începu să pășească prin cameră, dândule de înțeles celorlalți că momentele destinate consolidării spiritului de echipă se sfârșiseră și că era momentul să se pună pe treabă.
— Dând curs unei cereri directe a ministrei de interne, Poliția din Warwickshire a fost de acord să formeze prima echipă din Regatul Unit din care va face parte și inteligența artificială. Iar voi aveți norocul dea fi fost selectați pentru a lua parte la acest proiect inovator. Scopul nostru comun este de a identifica ce sarcini pot fi efectuate corect de către inteligența artificială și ce roluri, funcţii şi decizii nu pot fi lăsate decât în seama capacității de decizie a unui detectiv uman.
Kat făcu semn spre un capăt al mesei.
— Profesoara Okonedo e creierul din spatele sistemului EDIA pe carel vom testa, prin urmare va avea o pozițiecheie în echipa noastră, pentru că e cea mai în măsură să tragă concluziile cu privire la ce se poate și ce nu. Profesoară Okonedo, pot să vă rog să spuneți câteva cuvinte despre sistemul dumneavoastră?
Kat se așeză și se lăsă pe spate în scaun. Profesoara Okonedo își aşeză ochelarii mari şi rotunzi.
— Mulțumesc, comisarășefă Frank. Înainte să vil prezint pe noul dumneavoastră coleg, aș vrea să lămuresc eventualele neclarități cu privire la ce este și ce nu este inteligența artificială.
Kat înregistră lipsa de interes a colegilor, dar nu spuse nimic. Începu să îşi citească mesajele de pe telefon, în timp ce tânăra cercetătoare se lansă întro explicație cu privire la diferența dintre „inteligența artificială în sens restrâns“ (în general axată pe o anumită sarcină, precum recunoașterea de imagini, care este „simplă“ și se află deja în casele și telefoanele noastre) și „inteligența artificială în sens larg“ (ceva cu totul diferit, folosită mult mai rar, cu însușiri complexe ce țin de inteligența umană, precum abilitatea de a efectua judecăţi și de a lua decizii).