Nr. 103 din 2019 – Cină cu ficat și inimă, de Mihaela Apetrei

Astăzi am terminat de citit cartea scriitoarei Mihaela Apetrei, Cină cu ficat și inimă.

Am tot văzut această carte pe bookstagram, iar titlul mi se părea interesant, așa că am zis să o încerc. Pot să spun că mi-a plăcut, a fost o lectură ce a curs ușor și repede, iar finalul a fost surprinzător, lucru bun pentru un roman crime fiction.

Încerc să citesc mai mulți scriitori români, care în ultima vreme nu m-au dezamăgit. Nici această carte nu m-a lăsat cu un gust amar, ba chiar am văzut-o ca un pas înainte pentru literatura românească. Avem multe minți care scriu bine, ba chiar foarte bine, care merită să fie descoperite și date mai departe. Mihaela Apetrei este unul dintre acești oameni, care a scris un roman bun, demn de publicitatea care i-a fost făcută.

Cină cu inimă și ficat este un crime novel care urmărește povestea unui bărbat supraponderal care iubește mâncarea nu doar de dragul de a mânca, ci pentru că absoarbe ceva mult mai adânc din ea, sentimente și emoții. Acesta invită persoane la cine foarte extravagante gătite chiar de el, de la care cere drept plată o poveste. La câteva zile după cine, persoanele mor, lucru ce dă de bănuit poliției.

Mi-a plăcut narațiunea închegată, personajele bine definite și suspansul care era încununat de rețete ce îți lasă gura apă. Finalul a fost bun, neprevăzut.

Recomand această carte pentru suspansul creat, rețetele foarte detaliate și bine gândite, cât și pentru a descoperi un autor român talentat.

Puncte slabe 👎

începutul a fost puțin slow și derutant la un moment dat

Puncte forte 👍

narațiune bună, personaje bine construite

De la același autor ✍

aceasta este prima carte de la Mihaela Apetrei

Despre autor 📜

Mihaela Apetrei este absolventă a Facultății de Litere, profesând pentru 10 ani ca jurnalist, iar mai apoi, timp de 15 ani, a fost trainer de public speaking.


Un gând despre “Nr. 103 din 2019 – Cină cu ficat și inimă, de Mihaela Apetrei

Lasă un comentariu