Ciobanul de azi

Abdulrazak Gurnah – Vă sună cunoscut acest nume? Dacă vorbim de perioada de dinainte de șapte octombrie 2021, nu multă lume auzise de numele acestui scriitor originar din Tanzania, o țară din Estul Africii. Dar, în șapte octombrie 2021, toată lumea a aflat de el, acesta fiind recompensat cu Premiul Nobel pentru Literatură pentru „abordarea fără compromisuri și lipsă de compasiune a efectelor colonialismului și a destinului refugiaților suspendați între culturi și continente„. Promite multe această justificare a juriului celui mai prestigios premiu literar, așa că numele lui Gurnah a intrat rapid pe radarul cititorilor din întreaga lume.

Abandon a fost alegerea din luna mai a Clubului de Carte Litera, moderat de Marius Constantinescu. Acesta a fost încă un motiv în plus pentru care am vrut să citesc cartea apărută pentru prima dată în 2005. Anul acesta a apărut și la noi la Editura Litera, alături de romanul Paradis, ambele bucurându-se de traducerea Andreei Năstase.

Am început Abandon cu speranțe mari, dar timide, nemaicititnd nimic ce are în prim plan colonialismul african, musulmanii africani sau efectele refugiaților africani după independența de la mijlocul secolului trecut. Am dat peste o scriitură închegată, cu personaje atent conturate, povești de dragoste emoționante și teme sociale profunde privind acele vremuri tulburi. Cert e că este una dintre cărțile preferate ale anului 2022, punându-l pe Gurnah pe lista scriitorilor de la vreau să mai citesc și alte cărți și pe care o să îl recomand ori de câte ori se ivește ocazia unei scriituri încântătoare, ce tratează teme esențiale.

„Ceea ce vezi te schimbă.„

Abandon, așa cum îi spune și titlul, este o carte a resemnării, a renunțării, sufletește în primul rând, a ceea ce este important, ceea ce definește un om. Însă, în pofida acestui termen nefericit, cartea este de o frumusețe aparte, cu o narațiune închegată ce vrăjește cititorul, ducându-l în intimitatea unei lumi necunoscute.

Rashid este naratorul romanului, acesta depănând amintirile propriei familii, dar și ale unei iubiri cu care fratele său, Amin, s-a intersectat. Părinții săi sunt profesori, așa că ambii băieți, cât și sora acestora mai mare, Farida, au avut parte de o educație înaltă. Așa se face că Rashid, la vârsta de optsprezece ani, pleacă la Londra pentru a studia. Dar să nu ne oprim la prezent, ci să facem o călătorie în trecut.

Amin are o relație cu Jamila, a căror iubire trebuie ținută ascunsă din cauza familiei acesteia. Bunica Jamilei, Rehana, a pătat istoria familiei sale pentru că a ales iubirea în locul conformării impuse de acele vremuri. Aceasta s-a iubit cu Pearse, un englez venit parcă de nicăieri, ce a vrăjit-o de cum și-au intersectat privirile.

Și ca să revenim la începutul cărții, întâlnirea bruscă dintre Rehana și Pearse creionează începutul povestirii lui Rashid. Aceasta a avut loc în 1899, într-un mic orășel din Kenya colonialistă, într-o regiune unde religia musulmană îngrădea populația.

Prezentul lui Rashid are loc la cincizeci de ani după, în Zanzibar, atunci când țara trece de la colonialism la independență. Naratorul are grijă să includă multe momente sociale în carte, astfel că ne oferă o priveliște sinceră și necizelată asupra acelor vremuri tulburi. Această intersectare socială cu poveștile de dragoste țes o lectură captivantă, tristă și profundă.

„După cum vedeți, există un „eu” în povestea aceasta, dar nu este o poveste despre mine. Este despre noi toți, despre Farida și Amin și părinții noștri, și despre Jamila. Este despre modul în care o poveste conține multe altele, despre faptul că poveștile nu ne aparțin, ci fac parte din curentele aleatorii ale epocii noastre, despre felul în care poveștile ne prind în mreje și ne țin captivi pentru veșnicie.„

Gurnah se inspiră din propria viață, acesta plecând la fel ca protagonistul său, la vârsta de optsprezece ani, din țara natală spre Londra pentru a studia. Această asemănare dă o veridicitate aparte textului, care te ține ancorat în poveste de la începutul ce se aseamănă cu un vis de somnambul și care se termină cu partea lui Amin de adevăr în ceea ce privește relația sa cu Jamila. Nu se știe cât este adevăr și cât ficțiune, poate vor apărea noi interviuri cu scriitorul premiat, acum că a fost laureat cu Nobelul suprem, în care acesta să discute mai pe larg ideea din spatele acestui roman.

Cartea este formată din trei părți, fiecare cu propria generație. Mie mi-au plăcut toate cele trei, dar în special miezul ei, acolo unde Amin și Jamila își trăiesc povestea de dragoste. Atenția cu care naratorul își conturează fiecare personaj este de o meticulozitate aparte, astfel că cititorul nu are cum să nu se implice emoțional.

Dacă ar fi să îi găsesc vreun reproș, aș spune că mi-ar fi plăcut să știu mai multe despre relația Rehanei cu Pearse, dar cred că intenția a fost de introducere a cititorului în universul musulman african. Aici, în prima parte, întâlnim multe tipologii generale și specifice ale acelor vremuri, naratorul având grijă să ne ofere o privire intimă și personală a ceea ce a însemnat regimul colonialist până la independența de la mijlocul secolului XX.

„Cu timpul am ajuns la o condiție de străin tolerabilă. De la o zi la alta, această condiție a devenit un soi de emblemă. În curând am început să spun „albi” și „negri” ca restul lumii, rostind minciuna cu o ușurință crescândă, acceptând similitudinea deosebirii noastre, cedând viziunii sufocante a unei lumi categorisite în funcție de rasă. Asta pentru că, dacă acceptăm să fim albi și negri, acceptăm falsitățile care secole de-a rândul au servit și vor continua să servească setea teribilă de putere și afirmarea de sine patologică.„

Se vede că Gurnah are un stil de scriere bine șlefuit, care reușește să scrie ceva diferit, ceva despre o lume pe care mulți nu o cunoaștem, despre care auzim rar câte o informație, dar care merită să fie scoasă la suprafață, merită să fie auzită. Musulmanii africani nu aveau statut de protagoniști în cărți mainstream, dar cu ajutorul lui Abdulrazak Gurnah ei pot să prezinte lumii povestea lor, cu bune și cu rele. Diversificarea dă culoare și veridicitate literaturii, iar cărțile lui Gurnah, cel puțin aceasta citită de mine, este de o frumusețe încântătoare. Poate că Abandon nu vă va prinde chiar de la prima pagină, dar dacă înaintați veți da peste o comoară nemaiîntâlnită, la care vă veți gândi mult timp după terminarea lecturii.

Abandon de Abdulrazak Gurnah a apărut în traducerea Andreei Năstase la Editura Litera și este disponibil aici.