Recenzie „Fete în roșu și alte povestiri polițiste” de Daniel Timariu

Am mai spus-o și în trecut, dar nu mă deranjează să mă repet: avem și noi literatură polițistă tare bună, ce merită citită și descoperită de cât mai mulți cititori, indiferent dacă sunt înfocați ai genului sau nu! În urmă cu câteva săptămâni m-am bucurat de lectura unui volum de proză scurtă, care pe lângă faptul că a fost scris tare bine, se înscrie și în registrul literaturii polițiste clasice, de care nu ai cum să nu te lipești de la prima pagină.

Fete în roșu și alte povestiri polițiste de Daniel Timariu este un volum apărut în vara anului 2016 la Editura Tritonic și aduce publicului român o doză zdravănă de literatură polițistă ca la carte. Volumul încorporează șase povestiri ce îl au în prim plan pe inspectorul Ovidiu Danelescu și ale sale cazuri dificile de prin Bucureștiul cotidian.

Daniel Timariu îl construiește pe Danelescu după tiparul detectivului isteț, cu ceva ticuri și obiceiuri mai excentrice, dar care nu îl scot din raza inspectorului lăudat și contestat deopotrivă. Acesta trăiește o frumoasă, dar modernă poveste de dragoste cu Laura, o ziaristă cu care își împarte atât nopțile, cât și munca și cazurile. Așa cum îi stă bine unui erou polițist, nici Danelescu nu duce un trai foarte echilibrat, fiind mereu prins cu totul în vreun caz deosebit ce amenință bunăstarea cetățenilor.

Încă de la prima povestire avem un contur clar trasat de narator în jurul prozei sale, care captivează cititorul aproape instantaneu datorită cazurilor dificile, dar ușor de reperat în viața de zi cu zi. Prostituția sau traficul de persoane sunt câteva dintre subiectele printre care se învârt povestirile lui Timariu, dar care însă nu duc lipsă de umor bine plasat sau introspecție asupra psihologiei umane.

Asemănarea cu serialele americane este una izbitoare, dar care nu supără, ci dimpotrivă, întărește caracterul clasic al volumului. Fiecare povestire se poate cu ușurință adapta într-un episod plin cu adrenalină și mister, care îmbină savuros umorul cu suspansul. Toate cele șase nuvele au acel element ce m-a ținut ancorată în poveste, dar am și una care mi-a plăcut în mod deosebit, Doamna Minculescu, care ne duce în intimitatea familială a lui Danelescu, acesta ocupându-se de un caz al unei vecine de-a mătușii sale.

Recomand cu mare drag volumul lui Daniel Timariu, pentru mine a fost o adevărată plăcere să citesc proză scurtă polițistă românească de bună calitate și de aceea să invit și pe voi să descoperiți Fete în roșu și alte povestiri polițiste. Volumul este potrivit pentru orice anotimp, pentru orice tip de program sau stil de viață, dar mai ales, pentru cititorii cool și să fim serioși, cine nu vrea să fie cool de pe-aici?! 😉

Fete în roșu și alte povestiri polițiste de Daniel Timariu este disponibil în colecția Thriller & Mystery pe site-ul celor de la Tritonic, cât și pe Libris.ro. Iar pe scriitorul Daniel Timariu îl găsiți atât pe blogul personal, pe Facebook, cât și pe Instagram.


Un gând despre “Recenzie „Fete în roșu și alte povestiri polițiste” de Daniel Timariu

Lasă un comentariu