Cum sună combinația Sherlock Holmes, Regina Maria și Castelul Bran? Promițător, nu-i așa? Laurie R. King este cunoscută în lumea-ntreagă datorită seriei ce îl are în prim plan pe celebrul detectiv al lui Arthur Conan Doyle. Cu prima carte publicată în 1994, seria a ajuns la numărul 17, Castelul umbrelor fiind ultimul roman ce întregește această colecție bestseller New York Times.

Poate vă întrebați cum de Crime Scene Press s-a gândit să introducă publicului român o serie cu ultimul volum, dar alegerea lor este mai mult decât justificată și corectă. Că doar ce roman e mai bun ca o primă gustare literară dacă nu unul a cărui acțiune se petrece în inima României, tocmai la Castelul Bran. De cum am văzut asta am știut că acesta este un volum musai de citit de toți amatorii de cărți polițiste de la noi.
Sherlock Holmes este chemat în ajutor de Regina Maria a României, nepoata Împărătesei Victoria și a Țarului Alexandru al II-lea, în legătură cu o amenințare primită la adresa fiicei sale de 16 ani, Principesa Ileana. Acesta nu vine singur, ci însoțit de soția sa, Mary Russell. Amenințările par să fie în strânsă legătură cu Castelul Bran, primit de Regină în dar de la popor, ceea ce duce misterul prin cotloanele ascunse ale impozantei așezări, cât și prin împrejurimile acestuia. Mai mult de atât nu vă spun, doar vă asigur că este un roman polițist antrenant, misterios și plin de indicii ascunse în spatele siluetelor din umbră.
„Ceață sau miraj, clădirea părea desprinsă din cărțile pentru copii. Înalt și îngust, pe culmea unui deal, era alcătuit din turnuri inegale și ziduri de piatră tocite. Câteva ferestre înalte erau încadrate de o structură de lemn umplută cu mortar. Mai că te așteptai ca părul lui Rapunzel să strălucească de undeva de sub o cupolă, iar din vârful turnurilor să scânteieze steaguri medievale lungi și lucioase. Te făcea să te întrebi dacă în pivnițele castelului trăia vreun trol sau vreun Conte care se năpustea asupra fetelor din sat…„
Tare mult mi-a plăcut cartea, încă de la primul capitol ne intersectăm cu referințe culturale, geografice sau politice legate de țara noastră. Documentarea făcută de scriitoarea americancă este remarcabilă, aceasta reușind să ne transpună cu totul în lumea anului 1925, pe ulițele satului din preajma castelului. Aceasta pare să fi inspectat o mulțime de surse istorice, mai ales că ne povestește cu mare ușurință despre detaliile castelului de dinainte de renovare.
Cuplul Mary Russell – Sherlock Holmes este unul dinamic, se vede că se cunosc extrem de bine și că acesta nu este primul lor rodeo detectivist. Se simte naturalețea cu care discută și interacționează, ceea ce conferă lecturii un ritm fluid și energic, fără pauze incomode sau replici forțate. Reflectoarele cad pe Mary în acest volum, prezența lui Holmes este mai mult secundară, de tovarăș de lucru și călătorie, dar momentele în care cei doi își plănuiesc mișcările sunt cu adevărat savuroase.
Vedeta romanului este, fără doar și poate, Castelul Bran. Această minunată fortăreață istorică este pusă în valoare cu mare măiestrie de către naratoare, care are griă să presare mult mister și suspans asupra zidurilor sale înalte. Și dacă această cetățuie fortificată are în spate un șuvoi de legende și istorisiri, din tabloul lui Laurie R. King nu lipsesc nici strigoii însetați de sânge de fete tinere sau umbre ascunse la ceas de seară.
„Castelul Bran era, trebuia să recunosc, o scenă construită special pentru lucruri dramatice. Erau acolo toate elementele teatrale tipice: era izolat, înconjurat de pădure și misterios.„
Recomand cartea tuturor iubitorilor de cărți polițiste, cei ce îl îndrăgesc pe Sherlock Holmes sau cei ce gustă o anchetă cu vampiri și regine. Acest volum nu trebuie să vă scape tocmai pentru că este plasat la Castelul Bran, un loc ce ar trebui să fie folosit mai des pentru astfel de lecturi misterioase. Nu am primit nici un spoiler legat de alte volume ale seriei, se amintesc în treacăt alte misiuni ale cuplului Russell-Holmes, însă fără a se divulga criminalul. În plus, după ce gustați din stilul lui Laurie R. King și reintrați în lumea lui Sherlock Holmes veți vrea cu siguranță să mai citiți și alte aventuri din această fructuoasă serie.
Castelul umbrelor de Laurie R. King a apărut în traducerea Georgianei Nuțu la Crime Scene Press și este disponibil aici.

Romanul se bucură în aceste zile și de un blog tour printre cititorii înfocați de mistery & thriller, așa că vă invit și la ei pe site-uri pentru a putea citi mai multe păreri despre carte: Literatura pe tocuri, Biblioteca lui Liviu, Cărțile mele și alți demoni, Anca și cărțile, Analogii-Antologii, Falled și Citește-mi-l.