Nr. 107 din 2019 – Trei persoane îmbrăcate în galben și cu pălării negre, de Ioana Gavrilovici (7 CĂRȚI în 7 ZILE)

La aproximativ 1 lună de la prima ediție a provocării 7 CĂRȚI în 7 ZILE, iată că o încep pe a doua, care are ca temă principală TEATRUL!

Iubesc teatrul încă de la prima piesă pe care am văzut-o, care a fost cu ceva ani în urmă. Iubesc scena, personajele care prind viață în fața spectatorilor și emoția pe care o simt de fiecare dată când văd o reprezentație. Luna trecută am fost voluntar la Festivalul de Teatru Nou de la Arad (articol aici) și atunci mi-a venit ideea pentru această provocare.

De ceva timp am avut câteva piese alese, printre care cea de azi, Trei persoane îmbrăcate în galben și cu pălării negre, de Ioana Gavrilescu. Aceasta este o piesă de teatru nominalizată la premiul UNITER pentru cea mai bună piesă de teatru a anului, așa că am zis să o încerc.

Nu pot să nu vorbesc și despre titlu, care mi-a atras atenția prin lungime, dar și prin abstracția și aproape banalitatea lui. De fapt, titlul este lait motivul piesei, care este o împletire a imaginarului cu absurdul.

Domnul Ceho este anchetat pe motiv că lucrează împotriva statului totalitar în care trăiește, întâlnindu-se cu trei persoane în galben și cu pălării negre într-o seară la ora 9 fix. El nu vrea să zică cine erau acele persoane sau care a fost scopul întâlnirii, iar piese se învârte în jurul anchetei desfășurate într-o cameră închisă și a anchetatorilor leit cu securiștii, care vor să afle informații despre cei 3 domni cu atâta ardoare încât aproape înnebunesc.

Lectura piesei este una plăcută, de scurtă durată, având în jur de 80 de pagini. Subiectul tratat, bazat mult pe istoria țării noastre, te face să râzi în unele momente, dar și să te înfurii la absurditățile regimului.

Textul modern are aspecte suprarealiste, dar care au fost mai mult decât marcante în vremurile ceaușiste, timpuri la care mă duce această piesă. Nu cred că pot să spun că nu mi-a plăcut, dar nu a fost o piesă care să mă dea pe spate, mai ales fiindcă finalul nu a fost ceva impresionant.

Un alt aspect de care ar trebui să ținem cont în acest caz este dacă piesa ar fi mai reușită sau mai marcantă dacă ar fi jucată pe scenă sau își îndeplinește rolul și ca text citit acasă. Pentru această piesă cred că da, ar fi fost mai marcantă dacă o vedeam pe scenă, dar nici așa nu mi-a fost greu să îmi imaginez personajele, lucru de apreciat. Cred că o piesă trebuie să aibă mesaj și substrat atât ca text, cât și ca interpretare live.

Puncte slabe 👎

finalul putea fi mai bun

Puncte forte 👍

o piesă bună a absurdului

De la același autor ✍

Aceasta este prima carte de la Ioana Gavrilescu

Despre autor 📜

Ioana Gavrilescu este o absolventă de Psihologie. În 2010 a publicat piesa Trei persoane îmbrăcate în galben și cu pălării negre, fiind o piesă foarte apreciată de critici.


3 gânduri despre “Nr. 107 din 2019 – Trei persoane îmbrăcate în galben și cu pălării negre, de Ioana Gavrilovici (7 CĂRȚI în 7 ZILE)

  1. Mulțumesc pentru comentariu!
    Eu nu am trăit in acea perioada ca sa mi-o pot aminti ( perioada ceaușista de care ai menționat) dar observ cum persoanele care au citit acest text se Raportează automat la asta. Pt mine acest text nu a reprezentat o amintire din acel sistem, nu am vrut deloc sa scot in evidentă ceva cu asta , știu ca mintea face acest joc , sa lege o întâmplare scrisă de ceva palpabil istoric. Pt mine textul a fost abordarea unei stări mentale obsesive care duce aproape spre Nebunie, și cum apare ieșirea ( salvarea sa zicem) – salvarea nu poate apărea decât atunci când tot cea ce crează acel sistem absurd moare, se distruge. Cu alte cuvinte, foarte impropriu pt filozofia de aaziși oarecum tragic pt unii salvarea vine din exterior. Finalul a fost cel mai puternic moment pt mine, totul se diluează practic spre acel punct culminant ( nebunia) salvata in momentul ei de apogeu de o forța externa. “ Libertate” sunt sunetele unei victorii dar și un țipat spre apariția ei. Deși aproape toată pisa se concentrează in jurul a patru personaje pe care ajungem sa le cunoaștem destul de bine, finalul e a unor străini, o multitudine de oameni care striga in cor “ libertate!” ,
    Am scris destul de mult, mi-a făcut plăcere sa împărtășesc ceea ce am gândit eu despre piesa. Mi-a făcut plăcere sa citesc cum S-au raportat alții la ea.

    Apreciază

Lasă un comentariu