Ciobanul de azi

Ziua cinci din maratonul 7 CĂRȚI în 7 ZILE îi este dedicată unui mare clasic, Eschil, cu a sa operă fundamentală, Orestia.

Am ales această operă după ce am văzut-o prima pe lista celor mai frumoase 100 piese de teatru povestite pe scurt de Ana-Maria Nistor. Aceasta este cea mai veche piesă de pe listă, fiind și capodopera-capodoperelor, la fel cum Goethe o considera.

Orestia reprezintă culmea dramatică a autorului grec și reprezintă și în ziua de astăzi o sursă de inspirație pentru piesele de teatru și nu numai. Practic, cartea este împărțită în trei părți Agamemnon, Hoeforele și Eumenidele, care împreună ne spun o mică parte din istoria Argos-ului, o regiune din Grecia antică.

Prima parte este cea mai mare, asta pentru că ne introduce în poveste și în istoria acelor vremuri, atunci când se pune în scenă un episod din mitul Atrizilor. Doi frați își ucig fratele vitreg pentru a putea stăpâni o regiune. Cu toate acestea, nevasta unuia dintre frați se iubește în secret cu celălalt, astfel că cel înșelat îi servește o cină cu măruntaiele a celor 12 copii ai săi. Acesta fuge din cetate și are un fiu în exil care va fi înfiat chiar de unchiul său. Acest fiu ucide regele. Mai târziu, în Argos, domnește Agamemnon, fiul unuia dintre cei doi frați. Acesta este căsătorit cu Clytemnestra, cu care are 3 fiice și un fiu, Oreste. Agamemnon este plecat pentru a lupta în războiul Troiei, dar pentru a potoli mânia zeilor, acesta își sacrifică o fiică. Soția sa, mama fetei, așteaptă timp de 10 ani, cât durează războiul, clocotindu-și răzbunarea.

Astfel, atunci când se reîntoare acasă, aceasta îl ucide, urmând ca alte evenimente să se desfășoare ca urmare a acestei fapte. Oreste, fiul lor, vrea dreptate, așa că își ucide mama, acest lucru alcătuind partea a doua a cărții, cât despre partea a treia, ea se referă la judecata lui Oreste pentru uciderea mamei sale.

Mie îmi plac miturile grecești, mi se par că debordează de viață și istorie. Au trecut câțiva ani buni de când nu am mai citit astfel de piese, iar aceasta a fost ca o gură de aer proaspăt, mai ales după piesele contemporane pe care le-am citit în ultimele zile.

Trădare, dragostea de țară, dragostea de părinți, dragostea de mamă, răzbunare, sacrificiu, acestea sunt câteva din temele abordate cu atâta măiestrie de Eschil, considerat făuritorul tragediei.

Multe dintre relicile prezente în această carte au foarte multe însemnătate și pot cu ușurință fii notate ca vorbe de duh, de aceea o să vă prezint și eu câteva, care mi-au rămas în minte:

Mă năpădește bucuria și-mi dezleagă plînsul.

Cine trăiește deplin, pînă la cele din urmă, e socotit a fi mai presus decît timpul.

A muri în slavă e un har al cerului.

Recomand această carte tuturor, este un exemplu remarcabil de istorie, de cât de educați și talentați erau oamenii în urmă cu 2.000 de ani și cât de mult am învățat de la ei, cele mai multe dintre tehnicile folosite de ei sunt folosite și astăzi, lucru mai mult decât remarcabil.

Puncte slabe 👎

unele replici puteau fi scurtate

Puncte forte 👍

teme fundamentale reprezentate magistral

De la același autor ✍

aceasta este prima carte de la Eschil

Despre autor 📜

Eschil a fost un dramaturg grec antic, considerat părintele tragediei clasice. Tragediile lui Eschil prezintă conflicte puternice, bazate pe subiecte simple și concentrate, realizate într-un ton grav, iar eroii se află în luptă cu destinul, manifestat prin intermediul zeilor. Eschil a considerat drama (tragedia) un instrument de propagandă națională, o modalitate capabilă să trezească spectatorilor sentimente de care el însuși era profund animat: dragostea de patrie, cultul virtuții, supunerea față de zei. Eschil a introdus al doilea actor și a restrâns partea lirică în favoarea celei dramatice. A scris peste 90 de piese din care s-au păstrat doar 7: trilogia “Orestia” care cuprinde “Agamemnon”, „Choeforele” (Choeforoi) și „Eumenidele” (Eumenides), „Cei 7 contra Tebei” (Hepta epi Thebas), „Prometeu încătușat” (Prometheus desmotes) și „Perșii” (Persai). Eschil a murit în anul 455 î.Hr.