Nr. 115 din 2019 – Peplum, de Amelie Nothomb

Luna iulie a început cu o nouă carte citită, Peplum, de Amelie Nothomb, carte pe care am devorat-o pe tren, în drum spre București.

Peplum este o cărțulie ușurică, de 220 de pagini, dar care zboară repede, asta pentru că este scrisă sub formă de dialog.

Titlul este unul interesant, cel puțin din punctul meu de vedere, asta pentru că eu nu știam ce înseamnă până când mi s-a explicat în text. Așadar, peplum este un fel de haină, ceva cu care să te acoperi, o mantie, aceasta fiind îmbrăcămintea personajului principal pe parcursul cărții.

Cartea este una futuristă, ne spune povestea unei femei ce este internată în spital pentru o operație în 8 mai 1995 și care se trezește din anestezie în anul 2580, atunci când omenirea este într-un stadiu avansat. Lângă ea este un domn ciudat, pe nume Celsius, personaj care se definește drept cea mai sclipitoare minte a generației sale. Acesta o înștiințează că a fost „transplantată” în anul 2580 și că are astfel privilegiul de a cunoaște planul măreț ce se ascunde în spatele uneia dintre cele mai interesante enigme arheologice moderne: perfectă conservare a Pompeiului sub un strat de lavă.

Conversația celor două personaje, care se lungește pe 200 de pagini, este prilejul scriitoarei de a ne prezenta o viziune proprie și surprinzătoare a viitorului omenirii, având aspecte politice și culturale.

Cartea în sine nu e rea, dar cu o astfel de premisă mă așteptam la mai mult. Mai jos am notat două citate care mi-au plăcut mult:

Focul este o forță la fel de oarbă ca și Timpul: nici unul, nici altul nu se sinchisesc să afle dacă ceea ce distrug este o bijuterie a istoriei artei sau o lucrare de mâna a treia. 

Binele nu lasă nici o amprentă materială – și deci nici o urmă, fiindcă știți ce înseamnă recunoștința oamenilor. Nimic nu se uită mai repede decât Binele. Mai rău: nimic nu treceatât de neobservat ca Binele, deoarece Binele adevărat nu se bate cu pumnul în piept – dacă se bate, încetează de a mai fi Bine, și devine propagandă. Frumosul, însă, poate dura în veci: el este propria sa urmă. Lumea vorbește despre el și despre cei care l-au slujit. Drept care, Frumosul și Binele sunt guvernate de legi opuse Frumosul este cu atât mai frumos cu cât se vorbește despre el, Binele este cu atât mai puțin bine cu cât se vorbește mai mult despre el.

Recomand cartea pentru o după amiază la plajă sau pentru o călătorie cu trenul, este o lectură care te captivează, dar care dezbate o viziune subiectivă a viitorului, cu care poate multe persoane nu rezonează.

Puncte slabe 👎

sfârșitul a fost cam slăbuț

Puncte forte 👍

idei interesante asupra viitorului cultural

De la același autor ✍

am mai citit Igiena asasinului, Sabotaj din iubire, Combustibilii și Catilinarele

Despre autor 📜

Amelie Nothomb este o scriitoate belgiană, care a călătorit foarte mult când a fost micuță, acest lucru reflectându-se în opera sa.

Este un autor foarte productiv, scrie cam o carte pe an de mai bine de 20 de ani


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s