Ciobanul de azi

Neîmpăcat: antologie personală, 1991-2003 este un volum de poezii scrise de Michel Houellebecq.

Eu am tot auzit de Michel Houellebecq în ultima perioadă, asta datorită succesului uriaș înregistrat de ultimele sale romane, printre care amintesc Supunere sau Serotonimă, care mă așteaptă nerăbdătoare pe lista de lecturi.

Am dat întâmplător peste acest volum de poezii la ultima mea vizită la bibliotecă și nu am putut să nu îl iau, mai ales fiindcă nu am mai citit poezie de câteva săptămâni.

Poezia lui Houellebecq este una sinceră și curată, care nu se ascunde foarte mult în spatele unor metafore de nepătruns, ci mai degrabă lasă sensul cuvintelor la iveală, ca o răsuflare naturală a unui suflet plin de sentimente.

Avem parte de mai multe teme, printre care se numără moartea sau iubirea, despre care poetul nostru francez scrie într-un mod sublim și plăcut la citire.

Aștept resemnat trecerea nopții

Ca să văd înceata venire a morții,

Înaintare stingheră ți foarte tăcută,

Ea ne atinge ochii și apoi îi sărută.

Îmi place foarte mult un citat scris chiar pe coperta cărții, în care poetul însuși ne dă o definiție a poeziei:

„Poezia este mijlocul cel mai natural de a traduce intuiţia pură a unei clipe. Există cu adevărat un sâmbure de intuiţie pură, care poate fi transpus în imagini sau în cuvinte. Câtă vreme rămâi înlăuntrul poeziei, rămâi de asemenea înlăuntrul adevărului.“ (Michel Houellebecq)

Mi-a plăcut tare mult acest volum, chiar am avut nevoie de puțin lirism printre romanele thriller citite în ultima vreme și pot să spun că versurile lui Houellebecq funcționează ca un remediu contra inutilității timpului, un pansament pentru un suflet în căutare de sens.

Recomand cu mare drag acest volum de poezie, care m-a făcut să vreau să îi citesc măcar și un roman, care promite puțină poezie printre rânduri.

De ce nu putem niciodată

Să fim iubiți?

Vai ce soartă!