„Watchmen” de Alan Moore și Dave Gibbons – capodopera grafică a psihologiei supereroilor

Ceea ce Alan Moore și Dave Gibbons reușesc să aducă publicului cititor cu Watchmen trece de barierele unui roman grafic obișnuit și se ridică la sfera celor mai bune cărți scrise vreodată.

Întotdeauna mi-au plăcut poveștile cu supereroi, unde o amenințare umană sau extraterestră este zdrobită de dibacitatea eroilor mascați. Fie că vorbim de Marvel sau DC, aceste povești au cunoscut un boom în urmă cu vreo 12 ani, atunci când a apărut universul Avengers, filmele cu Iron Man sau Captain America îndreptându-se spre un public mult mai tânăr decât benzile desenate aveau în minte. La polul opus îi avem pe cei de la DC, care s-au axat spre o formă mai întunecată, mai apropiată de realitatea coruptă în care trăim.

Ei bine, Watchmen nu este nici Marvel, nici DC. Este o entitate cu totul superioară oricăror alte benzile desenate, unde personajele sunt croite după tiparul omului de rând, cu obsesii, probleme, frământări reale, iar amenințarea siguranței poporului își trage seva dintr-o problemă politică, așa cum secolul trecut a avut.

Watchmen a apărut în forma finală de roman în 1987, pe fondul unui război rece între URSS și Statele Unite ale Americii. Amenințarea unui război nuclear a planat asupra lumii pentru decenii la rând, astfel că folosirea acestui pericol în romanul cu supereroi nu este întâmplătoare.

Alan Moore plăsmuiește o lume paralelă, în strânsă corelație cu primejdia războiului nuclear, unde răufăcătorii sunt atât hoții și criminalii, cât și puterea politică opusă.

Romanul are în prim plan șase supereroi, care de câteva decenii se implică activ în combaterea crimei organizate. Însă, guvernul decide interzicerea acestor justițiari mascați, care de câțiva ani sunt pe fugă pentru a nu fi trimiși la închisoare.

Atunci când un ucigaș misterios începe să vâneze membri ai fostei echipe de supereroi, restul grupului trebuie să reintre în acțiune în încercarea de a-și salva propria viață și implicit, soarta lumii aparent pașnice.

Așa că intriga este setată, iar personajele sunt atent mânuite de Moore pentru a crea iluzia unui univers sângeros, nemilos și nedrept.

Echipa celor șase supereroi este formată din:

Comedian, cel ce își găsește sfârșitul pe prima pagină a romanului, dar care joacă rolul omului fără scrupule, care din clipa în care își dă seama că lumea este doar o comedie întunecată își pierde orice responsabilitate pentru acțiunile sale; arma perfectă pentru armata americană;

Laurie Jupiter, fiică de fostă supereroină – Sally Jupiter – o persoană care nu își găsește rostul sau scopul;

Nite Owl, cel mai pregătit și echipat supererou;

Ozymandias, cel mai inteligent om de pe planetă, care însă își vinde și sufletul pentru a avea succes la public și în mass-media;

Dr Manhattan, cea mai puternică entitate pe care a văzut-o omenirea, care deși ar putea salva Pământul de la orice catastrofă, îi lipsește motivația, astfel că preferă studiu moleculelor sau vizitele pe Marte, și

Rorschach, anti-eroul romanului, cu un trecut cutremurător și singurul care vede pericolul ce amenință omenirea, cât și pe ceilalți supereroi.

„ -Adrian mi-a spus la un moment dat că, pentru egipteni, moartea era o călătorie…

  -Hmm. O idee simpatică dacă-ți permiți să călătorești la clasa întâi, cu faraonii… dar dacă ne uităm cum o să sfârșim noi, majoritatea călătorim la clasa a patra.”

În cele 450 de pagini cartea trece de bariera unui simplu roman grafic și pătrunde în domeniul psihologiei și al traumelor, unde diferența dintre bine și rău este doar o linie difuză, iar personajele dau viață analizei condiției umane.

Pe lângă povestea dinamică și captivantă, cititorul găsește diferite substraturi ce nu sunt adresate publicului tânăr, ele putând fi interpretate și analizate doar de ochiul atent și ager care vede motivația din spatele deciziilor personajelor.

Mi-a plăcut construcția romanului și diversificarea justițiarilor, cât și caracterul real și crud al tipologiilor acestora, care nu sunt doar oameni musculoși și fără defecte, ci persoane reale, cu dileme interioare, probleme familiale sau chiar sexuale.

Dovadă calității romanului o stă în succesul înregistrat atât la capitolul vânzări, cât și critic, fiind aclamat de toate publicațiile de specialitate.

Pe lângă profunzimea psihologică, creația lui Alan Moore și Dave Gibbons găsește doza perfectă de realism și imaginație, iar mesajul profund se decojește cu fiecare capitol parcurs.

Împărțit în 12 capitole distincte, cartea se bucură de atingerea colorată și magică a ilustratorului Dave Gibbons, care aduce un mare plus calității romanului, aducând-o la statutul de capodoperă atât în scris, cât și vizuală.

Pe lângă intriga centrată în jurul justițiarilor, romanul are incluse și povești secundare ce la rândul lor transmit lecții despre supraviețuire, suferință, nebunie sau despre lupta împotriva imposibilului. Fie că vorbim de secvențe dintr-o bandă desenată imaginară numită Poveștile Corabiei Negre, de jurnalul supereroilor sau articole din ziare din acele vremuri, aceste mici detalii fac ca din lucrarea lui Moore și Gibbons o creație complexă și inegalabilă.

Sunt multe de zis despre acest roman, dar cel mai important lucru este că e musai de citit, fiind o operă fundamentală ce disecă psihologia umană și frământările ei folosindu-se de figurile unor supereroi decăzuți.

Recomand romanul celor în căutarea unei lecturi profunde, ce dă de gândire după fiecare capitol, dar care are atât un ritm alert și antrenant, cât și ilustrații colorate și de impact ce întăresc calitatea poveștii.

Romanul ce a fost publicat de către Editura Art Grafic în traducerea Iuliei Gorzo este disponibil atât în format paperback broșat, cât și hardcover pe site-ul celor de la Cartepedia.

P.S. Watchmen se bucură și de o adaptare cinematografică de mare calitate, filmul din 2009 în regia lui Zac Snyder ce mie mi-a plăcut tare mult și pe care vi-l recomand cu mare drag.

De asemenea, anul trecut HBO a lansat și o miniserie bazată pe romanul grafic, trailerul îl găsiți mai jos.