Recenzie „Lista de invitați” de Lucy Foley

Un thriller bun se cunoaște mai ales după atmosfera creată, iar dacă îi mai adăugăm și personaje bine creionate, atunci obținem rețeta perfectă pentru o lectură de neratat.

Am vrut să citesc Lista de invitați de Lucy Foley încă de la apariția ei pe piața internațională de anul trecut, știind deja că va fi o carte numai bună pentru cerința un thriller lansat în 2020 din cadrul provocării readingcrimefiction2021. Așa că atunci când am primit pachețelul de la Cartepedia cu ultimele noutăți, am știut spre ce carte să mă îndrept.

Fără doar și poate, Lucy Foley știe cum să captiveze cititorul, să îl țină cu sufletul la gură și să îi ofere un final neașteptat.

“Viaţa e haotică. Ştim cu toţii. Se petrec tot felul de lucruri cumplite, am aflat asta încă din copilărie. Dar, indiferent ce se întâmplă, viaţa nu este decât o înşiruire de zile. Nu le poţi controla pe toate. Dar una dintre ele o poţi controla. 24 de ore pot fi organizate. Ziua nunţii este o mica frântură de timp în care pot crea ceva deplin şi perfect, care să fie preţuit pentru tot restul vieţii, ca o perlă dintr-un colier stricat.”

Romanul ne spune povestea nunții lui Jules Keegan – o tânără antreprenoare cu propria revistă online de succes și Will Slater – o cunoscută vedetă al unei emisiuni de supraviețuire. Cei doi decid să își unească destinele în fața familiei și prietenilor pe o mică insulă de pe coasta Irlandei. Decorul idilic este menit să epateze invitații, iar castelul antic dă o alură misterioasă evenimentului.

Însă, cu toate că lumea se adună pe această insulă uitată de lume (sau mai degrabă abandonată de locatari din cauza zvonurilor unor fantome străvechi) pentru a sărbători uniunea dintre doi tineri frumoși și de succes, se pare că festivitățile sunt deviate de trecutul zbuciumat al tuturor invitaților principali.

Mireasa, mirele, cavalerul și domnișoara de onoare, prieteni buni de-ai mirilor sau chiar organizatoarea evenimentului ascund secrete ale unui trecut îndoielnic. Aceste taine își fac loc printre decorațiunile de basm și ies la iveală în cele mai nepotrivite momente.

Lucy Foley nu urmărește tiparul thrillerului cu o singură perspectivă, ci oferă cititorilor un roman psihologic modern, alternând punctele de vedere asupra celor câteva zeci de ore de dinainte și din timpul nunții. Capitolele scurte au un dinamism captivant, ceea ce nu face decât să îndemne cititorul să mai parcurgă încă o pagină, și încă una, și tot așa, până când îți dai seama că nu ai cum să nu termini cât mai repede povestea pentru a afla finalul revelator.

Pe parcursul romanului nu ai cum să nu simți o notă din opera Agathei Christie, având în vedere faptul că personajele sunt captive pe o insulă pustie, iar un ucigaș se află printre ei.

În ciuda prezentării unui eveniment fericit, narațiunea se concentrează pe aspectele dramatice din viețile personajelor, unde traumele trecutului nu contenesc să îi bântuie, acestea parcă rodind mai cu spor atunci când tensiunea este mai mare.

Misterul este dozat uniform pe tot parcursul romanulul, culminând cu finalul imprevizibil, pe care deși l-am ghicit în mare măsură, tot am fost plăcut suprinsă de execuție.

Nu degeaba cartea este un Bestseller Sunday Times, reușind în puțin sub 400 de pagini să compacteze un thriller solid, cu personaje atent creionate, o narațiune fluidă, momente de mare tensiune și mister și o atmosferă electrizantă.

Lista de invitați de Lucy Foley a apărut în traducerea lui Bogdan Ghiurco și este disponibilă pe site-ul celor de la Cartepedia, aici.

Publicitate

4 gânduri despre “Recenzie „Lista de invitați” de Lucy Foley

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s