Teatrul a fost întotdeauna o pasiune de suflet pentru mine. Îmi place atât să merg la teatru, cât și să mă tolănesc cu o piesă de teatru pe canapea și să îmi imaginez eu punerea în scenă. De aceea, provocarea #readingcrimefiction2021 conține și o cerință cu o piesă de teatru polițistă/thriller.
Însă, trebuie să recunosc că m-am izbit puțin de un zid atunci când am căutat cărți cu piese de teatru polițiste. Chiar și celebra Cursa de șoareci a Agathei Christie nu este de găsit în format fizic pe la noi, lucru trist pentru acest gen palpitant.
De aceea, lista mea de recomandări pentru o piesă de teatru polițistă sau thriller conține piese de teatru radiofonic, pe care le puteți asculta gratuit online. M-am gândit să aleg piese de teatru în limba română, cu toate că cele mai multe sunt originale din alte limbi, în special engleză. Însă, cu acest prilej vă invit să ascultați vocile bune și foarte bune ale marilor actori români, care dau viață unor povești misterioase, cu mult suspans și anchete memorabile.
1. Cursa de șoareci de Agatha Christie
Aceasta este cea mai longevivă piesă de teatru jucată pe scenele londoneze, cu peste 27 de mii de reprezentanții. Eu am citit atât piesa, cât și am avut ocazia să o vizionez la un festival de teatru din Arad.
Într-un conac al Angliei rurale, în plină (și convenabilă) furtună de zăpadă, mai mulți călători excentrici rămân înzăpeziți, rupți de civilizație și de lumea din jur. Însă ce pare la început doar o situație neplăcută, la îndemâna protecției consumatorilor, se transformă rapid într-o cursă a suspiciunilor, temerilor și adevărurilor tăinuite. Și-asta pentru că la radio, printre știrile despre starea drumurilor și puțin jazz, se strecoară un anunț neliniștitor. O crimă s-a petrecut în Londra, iar suspectul, ale cărui semnalmente se potrivesc oricui (chiar și neobișnuiților vizitatori), este în libertate. Printr-un ultim apel înainte de căderea liniilor telefonice, poliția anunță că va trimite un agent la pensiunea izolată. Oare vinovatul se află chiar printre oaspeți?
2. Domnul Popescu de la cinci de Bogdan Hrib
Bogdan Hrib nu scrie doar povestiri și romane bune, ci unduiește și pana dramaturgiei cu mare iscusință. În 2020 a fost printre câștigătorii concursului de creație teatrală și literară „Distanța„ cu spectacolul Domnul Popescu de la cinci, monodramă ce a fost pusă în scenă în interpretarea actorului Adi Gheo.
Monodrama este o farsă iar personajul voit anodin și numit cât mai șters, Popescu, își realizează „acoperirea” perfectă. Piesa are nerv și umor, oferă un rol solid unui actor de comedie. Dramaturgul speculează cu talent jocul de aparență și esență și confuzia dintre ele. Fiecare element dezvăluie un joc dublu, toate scenele dezvăluie o parte surprinzătoare și insolită a naturii lor și a personajului. O piesă cu posibilități scenice deosebite.
Din păcate nu pot atașa aici link-uri de la partea I și partea II a spectacolului deoarece acesta este 16+. De aceea, vă las aici și aici link-urile 😉
3. Jocul de-a crima de Yliruusi Tauno
Piesa din 1969 are o distribuție de excepție: Ion Marinescu, Vasile Nitulescu, Alfred Demetriu, Mircea Albulescu, Ion Siminie, Victoria Mierlescu. Merită cu vârf și îndesat, plus că are sub o oră lungime, fiind potrivită atât pentru plimbări prin parc, cât și pentru după amiezi palpitante pe canapea.
Totul este prevăzut, atent calculat, totul este aranjat perfect pentru o crimă perfectă și o moștenire. Deci, nu se poate întâmpla nimic, căci este doar un joc… Jocul de-a crima!
4. Femeile care ucid bărbații de Michal Tonecki
Cine nu ar savura o piesă de teatru cu Stela Popescu, Alexandru Arșinel și Medeea Marinescu? Fără doar și poate, aceste trei voci emblematice fac trio-ul perfect pentru o piesă criminală, ce datează din 1968.
Un bărbat se trezește răpit de două femei, dintre care una este vampir. Va putea el să o cucerească pe prietena ei pentru a-i da drumul până când cealaltă vine cu acul fatal?
5. Scena crimei sau Caruselul ucigașilor de George Arion
George Arion scrie o piesă tare faină, cu umor negru și personaje savuroase. Cu o distribuție de zile mari, printre care se numără: Mircea Albulescu, Constantin Dinulescu, Eugen Cristea, Dan Condurache, Corina Dragomir sau Mircea Crețu, spectacolul face deliciul oricărui pasionat al genului.
Spectacolul reprezinta o comedie politista suculenta, titlul fiind extrem de sugestiv pentru întreaga desfășurare a acțiunii: la reconstituirea unui asasinat, pe “scena crimei” se perinda diferite personaje, implicate – fie și indirect – în acest eveniment. Ocazie de a face cunoștință cu tipologii contemporane hazlii, care dezvoltă, rând pe rând, idei, obsesii, ticuri comportamentale, puse în pagină într-un stil comic de irezistibil efect și cu o mare abilitate de a întreține suspansul!
6. Un apel telefon de Lucille Fletcher
Piesa din 1967 cu Ileana Predescu în rolul principal este una dintre cele mai bune ascultate de mine în ultima vreme și asta datorită suspansului aflat într-o continuă creștere într-un ritm foarte scurt.
În mai puțin de treizeci de minute, piesa ne duce pe firul unui apel telefonic ce prevestea crima unei femei, apel prins din greșeală de o femeie ce încerca să își sune soțul la muncă.
7. Crimă în oglindă de Karel Benes
Nu aveam cum să ratez o piesă în care celebra Maia Morgenstern își pune în valoare talentele de actriță. Piesa este adaptată după un roman de-a lui Karel Benes, intitulat Viața furată și ne spune povestea unor două surori gemene ce iubesc același bărbat. Însă, atunci când una dintre ele ajunge să se mărite cu bărbatul mult visat, cealaltă nu se dă bătută și va încerca cu orice preț să își împărtășească iubirea.
8. Al doilea glonț de Robert Thomas
Piesa din 1992 ne duce cu gândul spre o problemă conjugală, cu gelozie și detectivi particulari, ce se intensifică în suspans pe cum se derulează evenimentele.
Ce se întâmplă când un polițist, este gelos și bănuitor pe propria nevastă? Se pune în aplicare un plan bine ticluit pentru aflarea adevărului. În scenă apare și un potențial nou grădinar, care nu prea pare a fi cine spune.
9. Autopsia unui accident de Guy Foissy
Piesa din 1977 are o intrigă tare interesantă, dezvăluindu-și misterul treptat. Un ziarist ar face orice pentru un reportaj de primă pagină. Chiar și să înscene el un accident violent. Tocmai de aceea, își ia familia la un picnic de vară și stă la pândă pentru următorul accident dintr-o curbă foarte periculoasă.
10. Paharul prieteniei de Charles Maitre
În mai puțin de cincizeci de minute, Vasilica Tastaman și Radu Belican își împumută vocile pentru piesă incitantă, construită în jurul unor ambiții ce nu văd linia dintre uman și inuman, dintre rău și bine.
11. Misterul vasului de porțelan de Agatha Christie
Uite că Regina Crimei își face apariția încă o dată în acest top, cu una dintre primele piese polițiste ascultate de mine anul trecut. Fără doar și poate, piesa are toate ingredientele unui mister clasic al scriitoarei britanice.
– Ce-ați face dumneavoastră dacă, aflându-vă pe un teren de golf, ați auzi distinct un strigăt înfiorător venind dinspre liziera pădurii, care înconjoară terenul: – Ajutooooooooorrr! Mă omoară! Ajutooooorrrr! Nu știu ce ați face dumneavoastră, dar eu am luat-o la fugă, spre pădure, când de îndată ce am depășit o colină mai mică, mi-a ieșit în față, o fată îmbrăcată în albastru c-o pereche de ochi minunați.
12. Barca vine pe lac de Alessandro de Stefani
Piesa din 1968 mi-a plăcut în mod deosebit datorită ritmului alert, ce în jumătate de oră oferă ascultătorului o poveste despre bani, relații de iubire deșarte și un trecut cețos și misterios.
13. Tapaj nocturn de Marc-Gilbert Sauvajon
Radu Beligan este o adevărată comoară a teatrului românesc, iar această piesă din 1982 îi pune în valoare talentul într-o mare manieră.
Atunci când capul familiei moare subit, numeroasa sa familie ce locuiește sub acoperișul său sunt puși în situația incomodă de a anunța poliția și risca alte scandaluri nedorite sau de a lăsa criminalul să scape.
14. Să ucizi e ușor de Robert Lopresti
Mircea Albulescu și Silviu Stănculescu ne oferă în doar cincisprezece minute o piesă alertă, despre cât de naivi sunt oamenii și cât de ușor este de fapt să îi manipulezi. Ideală pentru momentele în care se simte nevoia de detașare și destindere.
15. Crimă cu efect teatral de Sir Athur Conan Doyle
Nu puteam încheia altfel decât cu o poveste marca Sir Arthur Conan Doyle și al său celebru detectiv, Sherlock Holmes. Piesa are o distrubuție de zile mari: Victor Rebengiuc, Alexandru Repan, Adela Mărculescu, Ion Haiduc, Petre Lupu, Dan Condurache, Ruxandra Sireteanu, George Mihăiţă și Ion Arcudeanu, ce nu fac decât să captiveze ascultătorul în lumea misterioasă a meticulosului detctiv.
Sherlock Holmes și doctorul Watson discută despre o scrisoare cifrată primită în acea dimineață. Nu după mult timp, sosește o altă scrisoare în care i se cere lui Sherlock să ardă scrisoarea precedentă. Să fie oare o nouă enigmă? Oare va reuși Sherlock să desconspire acest caz?
Lista nu este lungă, dar cuprinde atât piese mai lungi, cât și câteva ce se întind pe mai puțin de o jumătate de oră, ideale pentru perioadele aglomerate, pentru condus, alergat sau pentru o mică ședință de detensionare. Eu o să continui să ascult piese de teatru radiofonic polițiste, acestea fiind o sursă rapidă și la îndemână pentru o doză consistentă de mister, suspans și atmosferă enigmatică.
Mai mult despre Reading crime fiction 2021 găsiți aici.

Un gând despre “15 piese de teatru polițiste cu o doză consistentă de suspans și mister”