10 citate pline de emoție, nostalgie și magia de odinioară din „Inocenții” de Ioana Pârvulescu

De mult timp aveam în plan să citesc Inocenții pentru că majoritatea părerilor despre carte au fost mai mult decât favorabile. În plus, romanul Ioanei Pârvulescu se află constant în topul celor mai căutate și vândute titluri de la Editura Humanitas. Așadar, așteptările mele au fost destul de mari și, fără să vă mai țin în suspans până la sfârșitul articolului, vă spun de pe-acum că mi-a plăcut mult.

Cartea țese o rememorare a unei lumi pe care mulți nu au mai prins-o, aceea a anilor ’60, când comunismul nu a smuls încă orice fărâmă de speranță și libertate din sufletul românilor, iar spiritul oamenilor încearcă să se prindă și cu dinții de lumea ce a fost cândva. Protagonista volumului este Ana, alături de care parcurgem câțiva ani din copilăria petrecută într-o minunată și fermecătoare casă de pe strada Maiakovski, fostă și actuală Sfântul Ioan din Brașov. Fără doar și poate, casa captivează atenția cititorilor aproape la fel de mult ca ca firea zglobie și neastâmpărată a fetei. Aceasta joacă un rol aparte în întreaga construcție a romanului, fiind cu adevărat temelia, dar și sufletul personajelor.

Cu toții ne amintim de casa în care am copilărit, dar oare câți dintre noi ne-am și gândit în retrospectivă la impactul pe care pereții și obiectele ascunse între ei le-au avut asupra omului care suntem acum. Poate nu ne dăm seama, dar locuința ce ne-a găzduit în primii ani își lasă o amprentă specială în cufărul amintirilor noastre și ne modelează, într-o mică sau mare măsură, forma minții și a sufletului pe care le avem cu noi toată viața. Naratoarea acestui roman scoate aceste elemente în evidență și oferă casei locul central pe care îl merită în poveste.

Și nu numai casa m-a sedus, ci și strada, împrejurimile și ceilalți membrii ai familiei Anei, care împreună construiesc o lume magică, demult uitată și mult schimbată față de zilele de azi. Totul este scris cu o naturalețe desăvârșită, amintirile naratoarei sunt filtrate prin limbajul seducător, iar cuvintele par să se așeze singure pe pagină, formând un album de imagini și trăiri autentice.

Nu vreau să mă lungesc prea mult cu impresiile mele despre carte, cred că este o lectură cu și despre emoții, ce trebuie savurată în tihnă, cu lacrimi în ochi sau râsete pe înfundate, ce se mulează după experiențele fiecărui cititor, astfel luând o multitudine de forme și senzații. Citiți cartea dacă sunteți în căutarea unei lecturi frumoase, emoționante în multe locuri și plină de aventuri, năzbâtii și ghidușii tipice copilăriei trăite cu adevărat.

Și pentru că valoarea cărții nu este dată de cuvintele mele umile, ci de tablourile vii pe care le creionează în fiecare capitol, vă las mai jos zece citate ce inspiră emoție, nostalgie și magia de odinioară unde viața nu se rezuma la postările de pe rețelele de socializare, ci se învârtea în jurul jocurilor inventate, mâncatului pe furiș sau al vacanțelor petrecute pe afară, la aer curat.

“Trecutul e scris cu cerneală simpatică. Ai nevoie de căldură ca să-i vezi literele reconturate, după ce multă vreme au stat ascunse ca și cum n-ar fi fost. Trebuie să-i acoperi coala albă și întinsă de o flacără sau să sufli abur prin gură peste el, pentru ca invizibilul să se transforme în vizibil și, încetul cu încetul, în fraze cu sens. Deși, de cele mai multe ori, câteva cuvinte esențiale rămân șterse, albe, loc gol și taină nedezlegată, cufundate pentru totdeauna în apele nemișcate ale timpului în care înotăm. Ale timpului în care ne înecăm.”

„Repari sufletul omului și i se repară și trupul. Dacă e bine trupul, se repară și umbra, singură, așa cum își revin iarba și florile când plouă. Trebuie să plouă din suflet pe trup și din trup pe umbră.”

„Aşa am aflat foarte devreme că fidelitatea pentru o dragoste veche încheiată şi noua dragoste nu se exclud. Şi mi-am dat seama că, pe lângă oamenii ei vizibili, o casă adăposteşte şi oameni invizibili, care-i fac pe cei care se văd să se poarte ciudat. Foarte multe încurcături dintr-o casă vin de-aici, de la oamenii invizibili.”

„Nu știu dacă ai remarcat și tu: uneori amintirile se înroșesc și ard, alteori se urâțesc și se înnegresc și numai unele îți înfloresc înaintea ochilor ca pomii în primăvară.”

“Ți-am spus, nu-i aşa, că eu mă simţeam încă de pe-atunci rudă de sânge cu casa noastră? Era un membru al familiei. Avea în codul ei genetic câte ceva din toţi cei cu care, în anii copilăriei, m-am intersectat în lăuntrul ei, cu toţi cei pe care i-a găzduit o vreme. Îşi încrucişaseră şi ei acolo vocile, vieţile, istoriile personale, rupte, nu fără răni, din istoria cea mare. Aerul casei era dat de respiraţia lor, se mişca în acelaşi ritm cu mişcările lor. (…) ADN-ul casei e amestecat într-al meu.”

“Niciodată florile nu aveau altă culoare: lumea mea era simplă și se repeta fără să mă plictisească. Cineva mi-a spus mai târziu că asta e chiar definiția Paradisului.”

„Casa e aceeași și mereu alta. Dacă ea supraviețuise, puteam și noi. Dacă ea își păstrase amintirile, aveam să le păstrăm și noi. Dacă ea rezistase la orice, puteam s-o facem și noi.”

“Ţi-am mai spus că până la o vârstă destul de înaintată nu înţelegeam metaforele, iar asta făcea ca lumea celorlalţi, plină de explicaţii logice şi banalitate, să devină, pentru mine, ciudată, copleşitor de puternică şi, nu de puţine ori, supranaturală. Mă obişnuisem cu asta şi nimic nu era imposibil în lumea mea, altfel spus mă aşteptam oricând la orice. Poate că din cauza acestui defect de percepţie am devenit scriitoare, aşa cum unii oameni care au un defect la ochi şi văd lumea altfel decât noi toţi devin pictori.”

„Cărțile aveau un mare avantaj față de patine: nu erau albe și negre și nu trebuia să aștepți să-ți crească piciorul ca să le citești. Părinții spuneau totuși că și mintea crește, la fel ca piciorul, dar întrucât cărțile nu-ți jucau în mână ca picioarele în ghete, nu se vedea când îți sunt prea mari și nici când îți rămân mici.”

Dar se vede că trecutul trebuie să rămână, în viețile noastre, la fel de plin de posibilități ca și viitorul. Depinde de fiecare pe ce cale a viitorului e în stare să-și plaseze viața și în ce variantă a trecutului, din o mie, e în stare să-și găsească urma.”

Inocenții de Ioana Pârvulescu a apărut la Editura Humanitas și este disponibilă aici.

Publicitate

Un gând despre “10 citate pline de emoție, nostalgie și magia de odinioară din „Inocenții” de Ioana Pârvulescu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s