„Dracula” de Bram Stoker – un clasic al întunericului și al fricii musai de citit

Unele povești și personaje sunt atât de bine create, încât rămân nemuritoare datorită impactului pe care acestea le au asupra culturii și imaginației oamneilor. O astfel de poveste este și cea creată de scoțianul Bram Stoker, care în anul 1897 publică romanul Dracula, ce peste câteva decenii va deveni una dintre cele mai iubite opere din întreaga lume. Astăzi, Dracula însă inspiră zeci de artiști și bucură milioane de oameni atât prin prisma cărții, cât și a adaptărilor cinematografice.

Vizionând filmul clasic din 1992 a lui Francis Ford Coppola, cât și miniseria lansată anul trecut pe Netflix, am vrut neapărat să descopăr și romanul lui Bram Stoker, știind că de cele mai multe ori cartea este mult mai bună decât filmul. Ei bine, volumul scriitorului scoțian nu m-a dezamăgit, ba chiar mi-a prezentat lumea vampirilor și a fricii într-o lumină diferită și neașteptată. Cine ar fi crezut că o istorisire din inima Transilvaniei și a Londrei m-ar ține captivată zeci de minute în șir, asta în ciuda multiplelor scene terifiante ce ar băga în sperieți chiar și pe cei mai viteji cititori?

Stoker apelează la stilul epistolar pentru a-și așterne pe hârtie imaginația debordantă, unde vampirii sunt pericolele din umbră, iar oamenii festinul lor. Trebuie să recunosc că mi-a plăcut tare mult forma de scrisoare după care se ghidează cartea, dându-i un farmec aparte, cu iz de vremuri de-altădată.

Cartea debutează cu invitația pe care Jonathan Harker o primește de la Contele Dracula de a petrece o lună în inima Transilvaniei, la castelul acestuia, pentru a se ocupa de afacerile sale și de ultimele detalii de a cumpăra câteva proprietăți în Londra. Tânărul avocat nu pleacă urechea la fricile sătenilor pe care îi întâlnește în drum spre castel, ignorând orice fel de superstiție șoptită de localnici. Însă, odată aflat pe ultima bucată a drumului înspre reședința contelui, parcă inima îi începe să bată mai repede, iar semnele să se adeverească.

Nimic nu îl pregătește pentru ce va avea să experimenteze în interiorul umbros și rece al castelului, care se impune din prima clipă. Întâlnirea cu Contele Dracula îl marchează încă de la început, acesta dând dovadă de o postură înspăimântătoare, cu degete lungi și murdare, dar și o fire alunecoasă și înșelătoare.

Nu mult după, tânărul Harker își dă seama că de fapt este prizonierul contelui, nu doar un oaspete oarecare. Misterele și demonii se înmulțesc pe zi ce trece, iar noaptea ascunde secrete teribile. Curând încep și halucinațiile, Jonathan nemaicrezându-se în proprii ochi sau cuget.

Încă de la începutul romanului, atmosfera castelului este una hipnotică, ce se împletește într-un dans lent și pasional cu jurnalul eroului nostru, Stoker folosindu-se din plin de toate atuurile date de un decor plin de superstiții și naivitate tradițională. Scriitorul se inspiră din folclorul Transilvaniei, pe care în retușează și îl modifică după bunul plac. Cu toate că acesta nu a călcat niciodată pe pământul nostru, reușește să capteze foarte bine atmosfera castelului ce se aseamănă foarte mult cu Branul din Brașov.

„Sunt taine pe care oamenii abia le pot întrezări și pe care secole întregi nu le-au putut lămuri decât în parte.”

Jurnalul lui Jonathan Harker constituie prima parte a cărții, care mai apoi este atent completată de alte scrisori sau jurnale aparținând cunoștințelor tânărului avocat, cum ar fi jurnalul minunatei Mina Murray, logodnica sa, sau cel al doctorului Van Helsing, care se va lupta din toate puterile pentru a stârpi aceste creaturi diavolești.

Dacă în horă mai adăugăm și o gașcă de aventurieri ce nu se sfiesc să poarte o aprigă și mortală luptă împotriva vampirilor, cum ar fi John Seward, Arthur Holmwood sau Quincey Morris, atunci obținem o frumoasă, dar mai ales palpitantă poveste devenită un clasic al literaturii.

Mi-a plăcut tare mult cartea, mă bucur că am descoperit o așa comoară literară ce nu degeaba și-a pus amprenta asupra literaturii universale. Felul în care Stoker abordează tema mitului și a superstițiilor este unul delicat, îmbibat în frumusețea cuvântului simplu, dar căruia îi oferă însemnătate deosebită. Nimic nu este lăsat la voia întâmplării, nimic nu este neglijat sau aruncat, volumul folosindu-se de toate uneltele ce îi sunt puse la dispoziție, cum ar fi metafora, comparația, descrierea lentă, dialogul retras sau sinceritatea jurnalului.

Un sentiment puternic dat de această carte este intimitatea, atât când vine vorba de cea a gândurilor, prin prisma jurnalelor personajelor, cât și cea oferită de decorul restrâns, ascuns de ochii lumii și majoritar în spații închise. Am rămas fascinată și fermecată de pădurile Transilvaniei, de ungherele cele mai adânci și prăfuite ale castelului, dar și de camerele unde Dracula își lăsa victimele să sufere.

Cu toate că nu are prea multe replici, personajul în jurul căruia se învârte întreaga acțiune este Dracula, care se metamorfozează în diferite entități ca vampir, Conte, bogătaș sau diferite animale hidoase în care se poate transforma la nevoie, dându-i o alură cameleonică, de care nu se poți sătura, cu toate că te înspăimântă sau dezgustă în unele momente.

Mi-a plăcut forma lui de creatură a întunericului, care nu are nevoie de aprecierea celor din jur pentru a deveni un personaj emblematic, mulțumindu-se cu statutul de monstru condamnat la osândă veșnică. Bram Stoker și a sa imaginație au dus la un alt nivel mitul acestei legende folclorice și l-au transformat într-un simbol al fricii și al morții. Cred că se va mai vorbi sute de ani de aici încolo despre acest Dracula al Transilvaniei, și asta datorită creației lui Stoker, care aduce în fața cititoriilor din orice secol o poveste captivantă, o aventură ce arde încet, dar cu intensitate și o mână de personaje bine creionate, ce fascinează până la ultimul punct.

Însă, cu toate că povestea lui Stoker nu are nevoie de nici o alterare sau modificare, Fernando Vicente și ale sale ilustrații măiestre duc magia acelor vremuri la un alt nivel, dându-i o cu totul altă fațadă, schimbând percepția vizuală și ațâțând imaginația cititorilor. Aceste ilustrații din ediția de lux a Editurii ART sunt întradevăr minunate, făcând lecturarea să fie și mai specială.

Recomand cartea pentru frumusețea cuvâtului simplu căruia i se dă o percepție magică și mitică, pentru personajele încântătoare ale căror defecte le ridică la statutul de legende și pentru grandoarea Contelui Dracula, un vampir ce nu încetează să influențeze curente literare și cinematografice prin prisma misterului și a terorii de care dă dovadă.

Dracula este un must read pentru orice cititor ce se respectă, fiind una dintre cărămizile din care e formată temelia literaturii universale, un lăstar epistolar de excepție și o emblemă a spaimei întunericului.

Dracula de Bram Stoker este disponibil pe site-ul celor de la Cartepedia, alături de alte romane clasice ce se joacă cu întunericul și ale sale mistere precum Frankenstein sau Un caz foarte straniu: doctorul Jekyll și domnul Hyde.


5 gânduri despre “„Dracula” de Bram Stoker – un clasic al întunericului și al fricii musai de citit

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s